Aici sunt eu,dar unde eşti tu?

    Poate că sunt eu cea insociabilă şi cea lipsită de interes în majoritatea cazurilor.Dar important mi se pare faptul că pe mine nu ma minunează amanuntele seci.Gen dacă nu mă interesează,mai bine stau şi mă gândesc la paharul meu plin de încredere şi speranţă.Şi pierd orele.Le pierd,pur şi simplu las neantul să coexiste alături de nelămuriri şi vise plăcute.Sunt multe care nu le înţeleg,dar poate mâine se face lumină.Nu îmi place să fiu mereu cea care nu ştie ce să spună,pentru că dacă aş avea timp să te citesc,te-aş parcurge din scoarţă in scoarţă.Şi asta mi-ar aduce numai defecte,pentru că,vezi tu,dragul meu cititor,nu pot să parcurg o gaşcă de rânduri fără să îmi las o părere care să mă inducă şi pe mine in eroare.

    Pur şi simplu nu îmi vine să cred că cei doi bani estimaţi a fi valoarea mea s-au transformat în apă de ploaie.Iar când lumea are acces la puteri mai presus de tot,uită.Se uită în uitarea creată de micul lor monolog interior.Şi totul pare a merge excelent.Da,genial!Dar alţii plâng in timp ce noi ne luptăm să aducem armonie discotecii cu un melodios sunet puerilic de bass.Bazându-ne pe false impresii,uităm,că doar ce mama-celui-de-jos....MERITĂM SĂ JUCĂM TEATRU.Suntem actori desăvârşiţi.Hai să ne punem în valoare.Hai să ne luăm de mână,să cântăm şi să dansăm pe ritmul impus de jocul policrom armonic ce predomină neantul.Impulsivitatea te pune în valoare,irascibili veşnic,nu care cumva să ne vedem de treabă.Dacă respectăm reguli,respectăm monotonia.Chiar ai chef să asculţi tot?Chiar te crezi în stare?Pentru că eu nu am încreder în tine.

Trăiesc într-o ceaţă pastelată,parfumată cu amintiri policrome

    Inspirându-mă din cea mai jalnică amintire,readuc pe meleaguri digitale feliuţe din ceea ce mie îmi place să numesc "monolog".Bineînţeles că ţi se adresează în primul şi în primul rând doar ţie.Sunt confuză,nonconformistă,leneşă,visătoare,pesimistă,altruistă.Te vreau mereu şi nu doar când dau de greu.Te vreau lângă mine să risipim grăunţele de timp împreună şi să dansăm căuntându-ne zâmbetul ascuns prin perdeaua deasă de iluzii deşarte şi normalităţi.Vreau să simţi ce-mi trece prin fluviul mental.Să presupui măcar afluenţii.Să-mi vezi matca şi să te regăseşti de-alungul gurii de vărsare.Ploaia ce mă creşte.Soare ce hrăneşte.Vântul ce mă poartă.Eşti tu.Şi ştiu că vrei să simţim valul împreună şi ştiu că ştii că nu prea ştiu să înot.Şi totuşi mi se face frică.trăim într-o lume mult prea mică.

Despre personajul principal

- Total inconştientă..
- Da..
- Nu înteleg.De ce îi este aşa de frică?
- Se pare că niciodată nu se va maturiza..
- Totuşi,îmi pare rău pentru ea,ar avea multe de câstigat dacă ar avea puţină încredere.
- Ai uitat despre cine vorbim?Fata asta parcă e batută în cap!De ce îi este frică să îşi arate calităţie?
- Ciudat mi se pare că se plânge întruna de toate defecele ei,care şi aşa sunt trase de coadă,dar nu face nimic ca să se schimbe.
- I-am zis şi eu asta,i-ai spus şi tu..ce putem face mai mult?
- Nimic.Asta e chestia..trebuie să facă si ea ceva,nu să aştepte ajutorul venit din altă parte.
- Stiu că i-am zis că mereu vom fi acolo pentru ea orice s-ar întampla,dar asta nu înseamna că noi mereu trebuie să îi rezolvam problemele.
- Şi daca stai să te gândeşti,aşa,puţin..nu sunt cine stie ce probleme.
- Mda..cine nu a mai avut asemenea probleme în adolescenţă?
- Chestia e că..ea e foarte tacută.Dar ştii de ce?
- De ce?
- Pentru că se teme ca ceea ce va spune va fi interpretat greşit,sau că nu sună destul de deştept.
- Aiureli..
- Da,mă!Îi este frică de critică..de asta tace.
- Cui nu îi e?

Ce obişnuiam să simt..

    De ce nu vrei să iei lucrurile în serios?Eşti chiar atât de orb încât nu vezi că m-am săturat până peste cap de jocurile tale?Nu văd nimic distractiv în a lua în derâdere sentimentele mele.Poate o fi amuzant pentru un insensibil.Dar tu nu eşti..aşa că de ce râzi?