Nostalgia

Număr ore, și atât. Număr fazele evolutive și nu înregistrez progrese, blocaje în schimb, mult prea multe. Joaca asta nu priește, regulile sunt prea stricte pentru leapșa. Noi vrem mai multă libertate. Noi vrem multe, dar noi nu știm la ce ne folosesc de drept. Noi vrem doar să avem, chit că nu știm unde să îl punem. În afară de piept –acolo se aduna bolovanii. Mi-aș dori din suflet să știu că poți măsura greutatea bolovanilor mei! Să trăiești o zi în corpul meu muribund, să fii oaspetele măcar. Ai putea număra lacrimile, suspinele? Sau ai trece pe lângă tot, ți-ai vedea de drum? Sau, ai căuta o altă cale? Mi-aș dori un răspuns, dar din păcate asta e consecința monologului. Vezi tu, totul e retoric.

Hai să nu vorbim despre asta

Desenează-mi aripi și păcălește-mă că pot să zbor,

Adună starea asta și prefă-te că nu ești apăsat de dor.

Apleacă-te spre vise, inclină-te la nori

Cădea-ve in prăpăstii de zeci de mii de ori

Și nu vei vrea să vezi, și îl vei ignora

Sub glasu-nbărbătării cedează viața ta

Alerg, respire, cedez, inspire și iar expir

Un iz de toamnă rece, un dulce elixir

Pășesc cu sânge rece, că nici nu știu altfel

De zeci de mii de ani, prăpăstiile-s la fel

Dar vreau să stai aici, să nu mai vreau să zbor

Prin încercări barbare eu visul mi-l omor.

Thin air

- Nu prea știu cum ar trebui să reacționeze o minte atât de înnorată .Ce are voie să zică, ce are voie să gândească, cum are voie să privească și către cine. De ce se crede că -trebuie- să existe limite? De fapt, pe cine fac limitele să se simtă mai bine? Atâta timp cât îmi tai din respirație, ori aerul e tăios, înnecăcios, murdar!
- Pune-ți problema așa: ce te face fericită?
- Pff... și la ce bun?! Mă strofoc să îmi ascund temerile, izbucnirile, atâta reținere din atât de multe părți.
- Prea multă ambiguitate... respiră!
- Dar nu pot, nu vezi? Nu se citește agonia din privirea mea? Nesiguranța pașilor mei? Doare, doare să respir!
- Copil mic și inocent, cazi și lovește-te! Cazi și lasă-te afundat în ceață! Afundă-te în necunoscut și lasă-te purtată dincolo de granițele ălea de care tot vorbești, afundă-te și pierde-te, pierde-te atât de tare încât să te pierzi cu tot cu fire, cu tot cu sentimente. Nu contează cine-ți va fi aproape, cine te va ridica, eu am încredere că vei reuși de unul singur, copil frumos, lumea e a ta. Profită!

profită...