- Nu prea știu cum ar trebui să reacționeze o minte atât de înnorată .Ce are voie să zică, ce are voie să gândească, cum are voie să privească și către cine. De ce se crede că -trebuie- să existe limite? De fapt, pe cine fac limitele să se simtă mai bine? Atâta timp cât îmi tai din respirație, ori aerul e tăios, înnecăcios, murdar!
- Pune-ți problema așa: ce te face fericită?
- Pff... și la ce bun?! Mă strofoc să îmi ascund temerile, izbucnirile, atâta reținere din atât de multe părți.
- Prea multă ambiguitate... respiră!
- Dar nu pot, nu vezi? Nu se citește agonia din privirea mea? Nesiguranța pașilor mei? Doare, doare să respir!
- Copil mic și inocent, cazi și lovește-te! Cazi și lasă-te afundat în ceață! Afundă-te în necunoscut și lasă-te purtată dincolo de granițele ălea de care tot vorbești, afundă-te și pierde-te, pierde-te atât de tare încât să te pierzi cu tot cu fire, cu tot cu sentimente. Nu contează cine-ți va fi aproape, cine te va ridica, eu am încredere că vei reuși de unul singur, copil frumos, lumea e a ta. Profită!
profită...
2 comentarii:
Ţi'am citit marea majoritate a textelor, îmi place foarte mult ceea ce scri, dacă mă laşi să îţi dau un sfat, nu te opri la un text aşa mic, ai face un text , o proză foarte frumoasă, dacă ai scrie mai mult . Îţi urez mult succes în continuare :* .
Mulțumesc pentru frumoasele cuvinte :) Voi vedea ce ar putea ieși din asta.
Trimiteți un comentariu